Efrim, Streleţ şi Pistrinciuc vor elabora un nou acord AIE, la indicaţia lui Filat
Preşedintele PLDM, Vlad Filat, a dispus crearea unui grup de lucru pentru elaborarea unui nou acord AIE. Noul acord are drept scop funcţionarea în continuare a majorităţii parlamentare.
Grupul de lucru este constituit din vicepreşedintele PLDM Valeriu Streleţ, vicepreşedintele PLDM Vadim Pistrinciuc şi ministrul Justiţiei, Oleg Efrim.
Potrivit unui comunicat al PLDM, este vorba despre "un nou Acord de redresare şi de funcţionare în continuare a majorităţii parlamentare în baza componentelor AIE, în conformitate cu normele constituţionale".
Filat se declară convins că şi celelalte formaţiuni din AIE îşi vor delega candidaţii pentru ulterioarele negocieri privind viitorul Alianţei. "Aşteptăm ca şi colegii din partidele-membre ale AIE să-şi delege reprezentanţii, pentru a începe discuţiile", a precizat liberal-democratul.
Publika.md aminteşte că Vlad Filat a anunţat, ieri, ieşirea PLDM din Alianţa pentru Integrare Europeană. Totodată, liderul liberal-democraţilor a declarat că partidul pe care îl conduce vrea un nou acord AIE.