Egiptul închide mai multe plaje de la Marea Roşie, după ce o femeie în vârstă de 68 de ani a fost ucisă de un rechin. Atacul rechinului a avut loc în largul coastei Sahl Hasheesh, potrivit Reuters, notează Digi24.
Victima a fost transferată la un spital privat local imediat după atac, a declarat pentru Reuters o sursă de la Direcţia pentru Afaceri Sanitare din Marea Roşie.
Sursa a adăugat că s-a încercat resuscitarea acesteia, dar femeia a murit din cauza insuficienţei circulatorii, care reprezintă o scădere bruscă a tensiunii arteriale ca urmare a rănilor şi a pierderii de sânge.
O sursă de securitate a mai adăugat că femeia locuia în Egipt de cinci ani cu soţul ei egiptean.