Egiptul refuză să trimită trupe în Siria la solicitarea SUA: Forțele armate egiptene nu sunt mercenari
Egiptul refuză să trimită trupe în Siria la solicitarea Statelor Unite motivând că armata lor nu este una de mercenari care să răspundă la ceea ce le cere Donald Trump, scrie libertatea.ro.
Egiptul nu se va alătura unei forțe arabe multinaționale menită să înlocuiască prezența militară a SUA în Siria, a declarat un oficial al serviciilor de informații egiptene.
Mohamed Rashad, fostul subsecretar general al serviciilor de informații generale, a declarat, pentru Egypt Independent că forțele militare ale Egiptului nu sunt "mercenari".
Înaltul oficial al serviciilor de informații a răspuns solicitării adresate de președintele american Donald Trump statelor arabe de a trimite trupe în Siria pentru a minimiza rolul Washingtonului în conflictul sirian.
"Forțele armate egiptene nu sunt mercenari [care pot fi] închiriate sau comandate de state străine pentru a-și desfășura forțele într-o anumită zonă", a spus Rashad.
"Acest lucru nu este acceptabil și nimeni nu ar trebui să îndrăznească să îndrume sau să dea instrucțiuni armatei egiptene. Egiptul respinge orice ingerință din partea țărilor străine în Siria, deoarece problema este legată de poporul sirian și numai ei au autoritatea de a decide soarta lor", a adăugat el.
Oficialii americani au cerut Arabiei Saudite, Qatarului, Emiratelor Arabe Unite și Egiptului să furnizeze fonduri și resurse militare pentru a crea o forță militară în Siria.
Marți, ministrul de externe al Arabiei Saudite a declarat că regatul era dispus să trimită trupe în Siria, ca parte a unei coaliții mai largi – dacă propunerea va di făcută oficial.
Rapoartele unei posibile forțe arabe multinaționale vin în timp ce comunitatea internațională se luptă pentru a rezolva conflictul sirian și în contextul presupusului atac chimic care a ucis peste 40 de civili în Douma.
- SUA vrea ca o forţă arabă să înlocuiască prezenţa lor în Siria
- Donald Trump ar fi vrut un atac de trei ori mai mare asupra Siriei
- Arabia Saudită este pregătită să trimită trupe în Siria care să se alăture coaliţiei coordonate de SUA
- SCANDALUL continuă! Trei firme din Belgia vor fi judecate pentru că au exportat substanţe chimice în Siria