Ei noaptea n-au somn: Sparg geamuri şi uşi şi fură calculatoare, telefoane, tehnică de uz casnic şi articole funerare
Doi tineri, de 21 şi, respectiv, 22 de ani, sunt bănuiţi de furt în proporţii deosebit de mari. Aceştia ar fi pătruns în mai multe oficii ale agenţilor economici din Capitală şi au jefuit bunuri în valoare 1.000.000 de lei.
Potrivit oamenilor legii, suspecţii, originari din raionul Cantemir, ar fi săvârşit cel puţin opt furturi. Cei doi acţionau pe timp de noapte şi intrau în întreprinderi, după ce forţau uşile şi geamurile. Astfel, în urma verificărilor la domiciliul acestora, poliţiştii au depistat şi au ridicat peste 80 de aparate electrice, calculatoare, tehnică de uz casnic, telefoane mobile, accesorii audio-video şi articole funerare. O parte din lucruri au reuşit să le vândă, iar din banii obţinuţi şi-au procurat o motocicletă.
Bănuiţii locuiau temporar în Capitală şi lucrau la un autoservice. În prezent, cei doi sunt cercetaţi penal. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, tinerii riscă până la 12 ani de puşcărie.
Social