Ei sunt marii învingători ai galei MTV Video Music Awards 2013 (VIDEO)
Cel mai bun videoclip al anului este cel al piesei "Mirrors", interpretată de Justin Timbarlake. Premiul a fost acordat în cadrul galei MTV Video Music Awards. Spectacolul a fost deschis de Lady Gaga, care şi-a lansat piesa Applause şi a apărut pentru prima oară în lumina reflectoarelor, după operaţia la şold.
Premiul pentru cel mai bun videoclip masculin a fost acordat interpretului Bruno Mars pentru piesa „Locked Out of Heaven“.
Taylor Swift s-a învrednicit de premiul pentru cel mai bun videoclip feminin. La categoria muzică pop cel mai mult a impresionat videoclipul Selenei Gomez pentru piesa Come and Get it.
Cel mai bun videoclip rock este al trupei 30 Seconds To Mars pentru melodia "Up In The Air". Iar Macklemore & Ryan Lewis au luat trofeul la categoria hip hop, pentru piesa "Can't Hold Us". Premiul pentru cea mai bună colaborare a fost acordat lui Pink şi Nate Ruess.
Lady Gaga a uimit audienţa cu o mulţime de ţinute schimbate chiar pe scenă.
Anul acesta, gala MTV Music Awards a avut loc la New York.