Ei sunt viitorii diplomaţi. Cincisprezece tineri din țara noastră au absolvit Institutul Diplomatic
Cincisprezece tineri diplomați din cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene au absolvit primul curs de formare profesională, organizat, în premieră, de Institutul Diplomatic național.
În cadrul ceremoniei de înmânare a certificatelor, Ministrul Tudor Ulianovschi a menționat că programele de instruire din cadrul Institutului Diplomatic sunt unice atât pentru MAEIE, cât şi pentru Republica Moldova.
"Iniţierea programelor de formare profesională în cadrul Institutului este un prim pas într-un proces mai vizionar. Orice ţară şi orice serviciu diplomatic care se respectă, trebuie să fie capabil să-şi formeze de sine stătător diplomaţii săi", a punctat șeful diplomației moldovenești.
Ministrul Tudor Ulianovschi s-a arătat ferm convins că diplomația Republicii Moldova are un viitor, inclusiv şi datorită Institutului Diplomatic şi a menţionat că tânăra generație v-a aduce un plus valoare țării, inclusiv prin promovarea cu entuziasm și creativitate a intereselor naționale.
La rândul său, Victor Ţvircun, directorul Institutului Diplomatic, a trecut în revistă rezultatele obţinute pe durata acestui program, menţionând că în curând vor fi lansate noi cursuri de instruire profesională atât pentru angajații MAEIE, cât și pentru reprezentanții altor instituții de stat.