El este noul director al Serviciului Grăniceri. Vezi detalii din CV-ul lui Roman Revenco
Roman Revenco a fost propus pentru funcția de director al Serviciului Grăniceri astăzi, 8 aprilie, în cadrul ședinței Guvernului. Acesta îl va înlocui pe fostul șef Alexei Roibu, care a fost numit în funcție de ministru al Afacerilor Interne.
Roman Revenco a absolvit Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor la Universitatea “Al. I. Cuza” din Iaşi şi Facultatea de Drept, specialitatea Drept şi Activitate Vamală, din cadrul Universităţii „A. Russo” din Bălţi.
Revenco a fost Inspector al Direcţiei de Combatere a Crimelor Economice a Direcţiei Generale Teritoriale Bălţi a Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei al RM, în septembrie 2002 – iunie 2004.
Din iunie 2004 până în august 2006 a îndeplinit funcţia de Inspector Superior al Direcţiei de Combatere a Corupţiei a Direcţiei Generale Teritoriale Bălţi a Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei al RM.
Începând cu martie 2007 şi până în iunie 2008, Roman Revenco a fost Administrator al Organizaţiei particulare de pază „Dragonul Dacic” Bălţi; în septembrie 2006–iulie 2008 - Şef Departament Siguranţă al ICS „ METRO Cash & Carry” Bălţi ; iulie 2008–martie 2009 - Director General Adjunct al SA „ Combinatul de pîine din Bălţi”; martie 2009–februarie 2010 - Director General al SA „ Combinatul de pîine din Bălţi”; februarie 2010–aprilie 2011 - Director al Direcției Generale Asigurare al Serviciului Grăniceri.
Noul şef al Serviciului Grăniceri cunoaşte limba engleză, franceză şi rusă. Revenco are permis de conducere categoriile A, B, C, D, E.
- Alexei Roibu este candidatul PLDM la funcţia de Ministru de Interne. VEZI AICI TOATE NOMINALIZĂRILE PENTRU GUVERNUL FILAT II
- Majoritatea viceminiştrilor din fostul Guvern îşi vor păstra fotoliile
- Viceminiştri mai noi şi mai vechi confirmaţi de Guvern
- ACUZAŢII GRAVE în adresa MAI şi a Serviciului Grăniceri: Revenco a spălat 130 de mii de euro, iar Roibu îl ajută. VEZI REACŢII