Electoratul AIE, comparat cu o femeie dezamăgită
Începutul a fost frumos, însă ceea ce a urmat a dezamăgit populaţia. Aşa caracterizează fostul membru al PLDM Fiodor Ghelici cei trei ani de guvernare ai Alianţei pentru Integrare Europeană. Acesta compară perioada respectivă cu relaţia dintre un bărbat şi o femeie. Declaraţiile au fost făcute în cadrul emisiunii PolitPrihod.
Potrivit lui Ghelici, barometrul celor trei ani în care AIE s-a aflat la guvernare este situaţia în societate. „Dacă cetăţenii au început să trăiască mai bine, înseamnă că guvernarea îşi face treaba, dacă nu – înseamnă că nu. Mi-a plăcut începutul, ideile bune. Când eram membru al PLDM, mă gândeam că vom veni la putere şi ne vom ocupa de reîntregirea ţării. În prima zi la guveranre am pus această întrebare, visam ca după 20 de ani să găsim singuri soluţii de reîntregire, nu să ascultăm Rusia sau Vestul. Dar am văzut că ceea ce a fost în anii 90 a început să revină”, a menţionat acesta.
Fostul liberal democrat compară electoratul cu o... femeie dezamăgită: „Filat începe să vorbească frumos, Leancă spune că îşi va da demisia la sfârşit de an. Început frumos, dar pe final, femeia se dezamăgeşte, pentru că nu au fost suficiente forţe”.
Ghelici se arată nemulţumit şi de reforma în justiţie: „Măcar un judecător, un ministru să fie pus după gratii. Pe şeful Serviciului Grăniceri l-am demascat, el l-a târât după sine şi pe fostul ministru de Interne, dar mai departe? Nimic”.
Totodat, acesta susţine că vina pentru situaţia creată o poartă nu doar partidele de la guvernare, dar şi opoziţia: „De la opoziţie nu poţi aştepta altceva, chiar să fi fost totul ideal, oricum găseau ceva negativ. Vinovat de faptul că guvernarea nu îndeplineşte ceea ce a promis este şi PCRM-ul. Şi opoziţia a contribuit la aceasta, a pus coarnele în perete şi nu mergea la compromis”.
În opinia fostului membru al PLDM, la alegerile viitoare, „toţi actualii guvernanţi vor fi aruncaţi la urnă”, iar împreună cu aceştia, şi socialistul Igor Dodon.