Electoratul va pedepsi partidul care va duce la destrămarea AIE, susțin analiştii
Destrămarea AIE ar fi un pas riscant pentru partidele aflate la guvernare, iar electoratul va pedepsi dur formaţiunea care va face acest pas. Declaraţia a fost făcută, pentru Publika TV, de către analistul politic Arcadie Barbăroşie. Pe de altă parte, jurnalistul Valeriu Reniţă consideră puţin probabilă o coaliţie PLDM-PCRM, din cauza diferenţelor ideologice dintre cele două partide.
Arcadie Barbăroşie mai spune că, în cazul destrămării Alianţei de guvernare, formaţiunea care se va face vinovată va trebuie să răspundă şi în faţa partenerilor externi. Barbăroşie a mai precizat că partenerii străini au susţinut anume această componenţă a AIE şi au investit speranţe în activitatea Cabinetului de miniştri.
Jurnalistul Valeriu Reniţă consideră că nu există un pericol real de destrămare a AIE.
Reniţă e de părere că nu ar fi posibilă formărea unei coaliţii PLDM-PCRM, din cauza diferenţelor ideologice ale acestor formaţiuni politice.