Elena Băsescu, către românii de pretutindeni: Facem parte din acelaşi popor şi vorbim aceeaşi limbă
FOTO: ebasescu.ro
Indiferent de locul în care vă aflați, dragi români, cu ocazia sărbătoririi Zilei Limbii Române, vă urez să simțiți și mai ales să vorbiți cu mândrie românește! Mesajul îi aparţine europarlamentarul Elena Băsescu şi a fost postat pe blogul său, cu ocazia sărbătorii de astăzi.
Totodată, mezina preşedintelui României susţine că Ziua Limbii Române ne reamintește, în primul rând, că facem parte din același popor și împărtășim același destin. Iar aceasta este o sărbătoare tristă pentru cei care încearcă să nege că pe cele două maluri ale Prutului se vorbește aceeași limbă.
Vedeţi mai jos mesajul integral al Elenei Băsescu:
După o lungă așteptare, sărbătorim astăzi, alături de românii de pretutindeni, dar mai ales alături de cei din Republica Moldova, Ziua Limbii Române. Limba în care Mihai Eminescu, Ion Creangă și Grigore Vieru ne-au încântat și emoționat cu operele lor reprezintă o parte a istoriei poporului nostru, dar și a culturii și identității acestuia.
Indiferent de încercările istoriei, limba română a fost, alături de credința creștină, unul dintre elementele principale de identitate ale românilor. Aflați la confluența unor mari centre de putere și, în consecință, expuși multor nedreptăți istorice, graiul românesc a fost cel care a alimentat și a dat substanțã speranțelor și aspirațiilor de libertate și unitate.
Ziua Limbii Române ne reamintește, în primul rând, că facem parte din același popor și împărtășim același destin. Frații noștri din stânga Prutului celebrează frumoasa limbă română și atașamentul față de latinitate încă din 1990. De aceea nu pot decât să mă bucur că și România le urmează exemplul începând din acest an.
Lupta lor pentru recunoașterea oficială a valorilor lingvistice, culturale și spirituale românești, a căror manifestare a fost îngrădită în perioada dominației sovietice, trebuie să constituie un exemplu pentru românii de pretutindeni.
31 august este o sărbătoare a celor care vorbesc limba română, dar trebuie să fie și un prilej de reflecție la cei care nu se pot bucura pe deplin de acest drept fundamental, fie că vorbim despre românii din regiunea transnistreană sau despre cei din Valea Timocului.
"Limba noastră cea română" reprezintă, cu siguranță, o sărbătoare tristă pentru cei care, tributari unor ideologii depășite, încearcă să nege evidența că pe cele două maluri ale Prutului se vorbește aceeași limbă.
Reaua-credință a acestora din urmă are scopul de a izola Republica Moldova. Nu este de mirare că, de cele mai multe ori, discursul anti-românesc merge mână în mână cu discursul anti-european și anti-occidental. De aceea, cred că această zi este un bun prilej de a discuta și despre viitorul european al Republicii Moldova.
Limba română, care este deja o limbă oficială a Uniunii Europene, nu face decât să apropie mai mult Chișinăul de Bruxelles, calea cea mai scurtă de a fi din nou împreună ca frați.
Indiferent de locul în care vă aflați, dragi români, cu ocazia sărbătoririi Zilei Limbii Române, vă urez să simțiți și mai ales să vorbiți cu mândrie românește!