Elena Băsescu i-a scris comisarului european pentru Energie: Lucrările gazoductului Iaşi – Ungheni au fost un show
Inaugurarea şantierului gazoductului Iaşi-Ungheni, care a avut loc pe 27 august la Ungheni, a fost o mascaradă regizată de Victor Ponta. Iar comisarul european pentru Energie, Günther Oettinger, a căzut pradă acestui scenariu. Declaraţiile aparţin europarlamentarului Elena Băsescu.
Fiica preşedintelui de la Bucureşti i-a adresat o scrisoare comisarului european, pe care a postat-o pe site-ul ei oficial. Elena Băsescu este nemulţumită de faptul că lucrările la gazoductul Iaşi – Ungheni nu au început şi nici nu există o dată clară când ar urma să se întâmple acest lucru.
"Şantierul de lângă Ungheni a fost prezentat ca având toate conductele, utilajele şi materialele de construcţie necesare demarării proiectului. În realitate, acestea fuseseră folosite cu o zi înainte la Rediu, în judeţul Iaşi, România, pentru inaugurarea şantierului din zona românească, a scris Elena Băsescu.
Ea susţine că utilajele, conductele şi materialele de construcţie, prezentate ca aparţinând şantierului de la Ungheni, au fost transportate peste noapte din România.
"Au fost apoi transportate peste noapte în Republica Moldova. În acest moment, acestea nu se găsesc în niciuna dintre cele două zone unde ar trebui să se lucreze. Practic, ceea ce aţi văzut a fost parte a unei recuzite politice în cadrul unui show puternic mediatizat", a mai scris fiica preşedintelui de la Cotroceni.
Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale din România a anunţat că lucrările de construcţie la conducta de gaze Iaşi – Ungheni se desfăşoară conform graficului stabilit şi vor fi finalizate până pe 20 decembrie 2013.
Actualitate
- Inaugurarea şantierului gazoductului Iaşi-Ungheni, SIMBOLICĂ. Lucrările vor începe săptămâna viitoare
- Lucrările la gazoductul Iaşi-Ungheni bat pasul pe loc, deşi este un proiect de importanţă strategică pentru Moldova (VIDEO)
- Băsescu a vizitat şantierul gazoductului Iaşi-Ungheni. Iată ce a declarat preşedintele României