Elevi implicați în acțiuni propagandistice la Vulcănești. REACȚIA Ministerului Educației
Mai mulţi copii din Vulcăneşti au participat zilele trecute la o acţiune ce contravine Codului Educaţiei. Aceştia, împreună cu mai mulţi localnici, au purtat pe străzile oraşului o panglică negru-oranj.
Evenimentul a fost organizat la iniţiativa unei organizaţii non-guvernamentale. Ministerul Educaţiei spune că va ancheta această situaţie.
"Implicarea copiilor, a elevilor în acțiuni politice propagandistice este interzic. În cele din urmă asta este încălcarea drepturilor copiilor. Vom afla în care intituții învață acești copii și vom cere explicații", a declarat viceministrul Educației, Igor Grosu.
Unul dintre organizatorii evenimentului, preşedintele consiluilui "Pentru Patrie", Igor Tuleanţev, a declarat pentru Publika TV că această acţiune nu a fost una politică, iar toţi participanţii, inclusiv copiii, au participat benevol.
În imagini, însă, se pot observa autobuze şcolare în spatele manifestanţilor.