Elevi şi profesori ai unui gimnaziu din Cahul, INTOXICAŢI de la mirosul de plastilină. Şapte persoane, internate
(UPDATE 13:25) Încă patru copii şi o profesoară au fost internaţi în spital în urma intoxicaţiei provocate de plastilină. În total, din cauza plastilinei, au avut de suferit 13 persoane.
(09:01) Şapte elevi şi doi profesori ai gimnaziului din satul Burlăceni, raionul Cahul s-au intoxicat în timpul pauzei dintre ore, din cauza mirosului de plastilină. Ca urmare, un copil şi un adult au fost internați în secția Reanimare a Spitalului Raional Cahul, cu intoxicație acută. Ceilalți au primit îngrijiri medicale şi sunt monitorizați de către medicul de familie.
Potrivit reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii, Centrul de Sănătate Publică din Cahul a luat probe de plastilină, pentru investigații, iar clasa a fost închisă, până la elucidarea cauzei intoxicației.
Incidentul a avut loc joi dimineața, în clasa a șaptea, după prima lecție. Elevii au confecționat câteva figurine, iar după 15 minute au început să se sufoce, să tuşească, să amorțească şi să amețească. La ora 10.24 au sosit două echipe ale medicilor de urgență, care au acordat copiilor şi profesorilor ajutor medical.
Din cercetările preliminare, s-a constatat că plastilina utilizată provine dintr-un lot de ajutor umanitar și a fost oferită unui elev de reprezentanții unei confesiuni religioase.
Poliția verifică dacă şi alți copii au primit acest produs.
Totodată, Centrul Național de Sănătate Publică va efectua, vineri, expertiza plastilinei pentru a verifica dacă materialul folosit la gimnaziul din Burlăceni conține substanțe toxice, periculoase pentru sănătate. De asemenea, specialiștii Centrului de Sănătate Publică au atenționat cadrele didactice din această instituție să atragă mai multă atenție pe viitor la calitatea materialelor sau la produsele aduse de elevi în instituție.
La rândul său, Ministerul Sănătății face un apel către managerii instituțiilor de învățământ să manifeste mai multă vigilență față de sănătatea copiilor şi să ia măsurile necesare pentru a preveni situațiile de acest fel.