Elevii de la Liceul "Ştefan cel Mare" din Capitală au fost pentru o zi dascăli
De Ziua Profesorilor, elevii din Liceul "Ştefan cel Mare" din Capitală le-au făcut o surpriză pedagogilor. Copii au fost pentru o zi în pielea dascălilor, iar cei din urmă au ascultat cu atenţie lecţia. Profesorii au fost emoţionaţi până la lacrimi.
Pedagogii au avut parte de o lecţie mai neobişnuită.
- Cum credeţi, câţi elevi au fost afectaţi de ceeqa ce se află în el?
- Marea majoritate.
Dascălii spun că sunt mândri de profesia pe care au îmbrăţişat-o, dar şi de generaţiile pe care le-au educat. Ei au apreciat surpriza discipolilor.
"Am avut emoţii în mod deosebit pentru că în mare parte elevii care i-am văzut la monitor au fost elevii mei, sunt elevii, sunt copii frumoşi în care am investait foarte multe emoţii", a spus Svetlana Popa, profesoară de limba şi literatura română.
"Cel mai interesant lucru că şi elevii noştri sunt puşi la încercare, într-un fel sau altul, văd şi ei ce înseamnă munca asiduă a profesorului de zi cu zi", a spus Vitalie Cobzac, director adjunct.
La rândul lor, elevii spun că apreciază munca profesorilor şi îi admiră pentru felul în care li se dedică.
"Munca de profesoar de fapt este foarte grea şi admir profesorii că ei în fiecare zi au putere să vină ă ne prezinte în faţa noatră orele", a spus o femeie.
"A fost destul de fain, destul de dificil pentru elevi de a fi profesor, trebuie să avem răbdare pentru ca să le prezentăm elevilor temele necesare. Le-am predat arta plastică."
Şi picii din clasele primare au fost profesori pentru o zi.
"Copii au fost ascultatori, au indeplinit sarcinile, au facut fel de fel de activitati in grup şi multe probleme. Astăzi am fost profesor de matematică."
"Mă simt foarte bine, îmi place când aşa conduc copii şi toţi mă ascultă."
Tradiţional, în această zi păşesc pragul şcolii şi foştii dascăli. Elena Babin a predat matematica în liceu timp de trei decenii. Azi, la fel ca anii precedenţi, ea a venit să răscolească amintiri împreună cu discipolii şi colegii.
"În fiecare an de Ziua Profesorilor suntem invitaţi şi noi cu plăcere venim aproape vreo 20 de persoane care deacum suntem la pensie. Este un moto al fiecare zi al mele, să văd liceul, să văd profesorii, să văd copii cu mare drag", a spus Elena Babin, fosta profesoară de matematică.
La Liceul "Ştefan cel Mare" învaţă 932 de elevi.