"Elevii din Moldova nu ştiu să citească şi să calculeze"
Elevii din Republica Moldova sunt codaşi la citit şi la matematică. Concluziile sunt incluse într-un studiu internaţional de evaluare a elevilor.
Reprezentanţii mediului academic dau vina, printre altele, pe lipsa de profesionalism a cadrelor didactice, dar şi pe sistemul de învăţământ, care este teoretizat peste măsură.
"Tragedia se produce la nivelul cadrului didactic şi al elevului. Un cadru didactic care ştie foarte multe tinde să dea tot ce ştie el. De multe ori auzim: 'le-am dat'. Întrebarea mea de câine bătrân, scuzaţi-mi metafora, au fost oare în stare să primească ce le-ai dat? Predicatul verbal, nominal sau numele predicativ al acuzativului în clasa a V-a la ce-i trebuie?", a întrebat Olga Cosovan, doctor conferenţiar al Universităţii Pedagogică Ion Creangă.
Conducerea Ministerului Educaţiei spune că cifrele ar trebui să ne îngrijoreze.
"Colegii mei au vorbit despre mai multe probleme. Una ar fi curiculumul, dacă este bun sau nu, dacă este prea teoritizat sau nu, alte probleme sunt calitatea cadrelor didactice. Sunt o sumedenie de factori care conduc la aceste rezultate", a declarat ministrul Educaţiei, Maia Sandu.
Datele următorului studiu PISA vor fi făcute publice în 2015.