Elevii din satul Pârliţa respectă cu stricteţe măsurile de igienă personală. Trei dintre copiii internaţi cu hepatită A au fost externaţi
Reprezentanţii Centrului de Sănătate Publică din Ungheni vor solicita Ministerului Sănătăţii achiziţionarea unui lot de până la 500 de doze de vaccinuri împotriva hepatitei A. Decizia fost luată după mai multe cazuri de îmbolnăvire, înregistrate în acest raion, în ultima perioadă. Cea mai gravă situaţie este în satul Pârliţa.
Focarul de hepatită A a izbucnit săptămâna trecută în satul Pârliţa din raionul Ungheni. 10 elevi ai gimnaziului "Ion Vatamanu" au contractat infecţia. Toţi au fost spitalizaţi. Ulterior au fost confirmate alte două cazuri. Este vorba despre doi copii de un an şi, respectiv, 12 ani.
Medicii spun că minorii s-au îmbolnăvit acasă. Administraţia gimnaziului din satul Pârliţa, raionul Ungheni susţine că a întreprins măsurile necesare pentru a preveni răspândirea infecţiei.
''Au fost dezinfectate sălile de clasă, mesele, scaunele, pervazurile, ușile şi coridoarele cu dezinfectanți speciali. Lucrătorii tehnici la fiecare pauză șterg mânerele ușilor'', a spus directoarea gimnaziului din Pârliţa, Ungheni, Nina Burlacu.
Directoarea şcolii a mai precizat că instituţia este conectată la apeduct şi dispune de lavoare unde copii se pot spăla pe mâini. O problemă rămân însă toaletele.
"Instituţia are doar două grupuri sanitare lângă sala de sport. Alte două urmează să fie date în exploatare în această toamnă, însă până atunci elevii sunt nevoiţi să folosească toaleta din curte".
După cazurile îmbolnăvire, elevii au devenit mai precauţi.
Situaţia i-a speriat pe elevi care au început să respecte cu stricteţe măsurile de igienă personală.
"Nu beau din sticla colegului. Am sticla mea proprie, am şerveţele umede. Mă protejez".
"Nu folosesc lucruri folosite de alţii, totul este al meu. Anterior mai uitam ceva pe acasă şi împrumutam de la colegi, dar acum, după aceste cazuri folosesc doar lucrurile mele".
"Mama mi-a explicat că nu-i o boală atâta de gravă, dar noi singuri trebuie să ne protejăm. Trebuie să ne spălăm mâinile de mai multe ori şi să spălăm fructele şi legumele înainte de a le consuma".
Boala a semănat frică însă şi printre localnici.
"Să închidă şcoala pentru că se îmbolnăvesc din ce în ce mai mulţi copii. Săptămâna trecută, patru copii în şcoala din Pârliţa s-au îmbolnăvit şi stau în spital".
"Mulţi nu se îmbolnăvesc la şcoală, dar nu se duc la timp la control".
Medicii cred că hepatita s-a răspândit din cauza nerespectării igienei personale.
"Bola a fost adusă din raionul Călăraşi de prin Timiliuţi. O familie de romi au venit de acolo. În aceeaşi mahala au avut loc alte patru cazuri", a spus şeful Centrului de Sănătate Pârliţa, Alexei Chirică.
Autorităţile spun că au luat măsuri suplimentare de protecţie, iar 800 de oameni care au interacţionat cu persoanele infectate sunt monitorizate de medici.
"O să punem accentul pe măsuri sporite în ceea ce priveşte profilaxia nespecifică. Fiecare copilaş trebuie să fie asigurat cu sticluţă cu apă potabilă fiartă, de acasă şi cu trusa lui individuală. La intrarea în instituţie sunt covoraşe cu dezinfectante", a explicat directorul Centrului de Sănătate Publică Ungheni, Nicolae Talmaci.
La începutul lunii august, o tânără de 18 ani din satul Pârliţa, infectată cu hepatirta A, a murit pe patul de spital. Doctorii spun că moatea a survenit în urma unor complicaţii provocate de infecţie.
- Cauzele infectării cu hepatită a copiilor din Corneşti şi Sireţi, neelucidate. Experţii nu au o explicaţie
- Focar de hepatită la Drăguşeni: Printre cei infectaţi se numără 19 copii
- Fântânile din Drăguşeni, unde zeci de persoane s-au infectat cu Hepatita virală A, sunt curăţate repetat
- ALERTĂ la Ungheni! Localnicii s-ar putea confrunta cu o epidemie de hepatită