Elevii din toată ţara au mulţumit pentru pace
"Pentru pace, pentru pace. Mulţumim frumos." Asta au spus azi, 6 mai, elevii din toată ţara în cadrul "lecţiei păcii", organizată cu ocazia Zilei de 9 mai. Dezbateri, recitaluri de cântece şi de poezie pe această temă au avut loc şi la liceul "Mihai Viteazul" din Capitală, unde, alături de elevi şi cadre didactice, la careu a participat şi ministrul Educaţiei, Mihail Şleahtiţchi.
"Ne apropiem de o zi foarte importantă, în care se serbează victoria celui de-al Doilea Război Mondial şi este important ca în preajma acestor sărbători să vorbim despre război şi pace", a spus ministrul.
Ce înseamnă "pace" pentru copii, locuitorii Capitalei, prezenţi la eveniment, au aflat din desenele de pe asfaltul din curtea liceului.
Amintim că la Chişinău, manifestările dedicate zilelor Europei vor începe la 7 mai, iar la Bălţi, o săptămână mai târziu, la 14 mai. Ziua Europei este serbată anual la 9 mai.