Elevii şi profesorii îngrijoraţi că nu vor reuşi să se pregătească pentru examenul la Istorie
Reintroducerea Istoriei în grila examenelor de absolvire obligatorii a provocat nemulţumiri în rândul unor profesori şi elevi. Potrivit acestora, programa şcolară este extrem de complicată, iar copiii nu vor reuşi să însuşească materia până la sfârşitul anului de învăţământ. De cealaltă parte, Ministerul Educaţiei spune că nu există motive de îngrijorare.
Viitorii absolvenţi spun că nu au nici timpul, dar nici materialele didactice necesare pentru a se pregăti de examen.
"Nu suntem încă destul de pregătiţi. Am avea nevoie de nişte teste, modele de teste pentru examen", a spus un elev.
Ideea nu îi încântă nici pe profesori: "E un volum informaţional prea mare. Chiar şi copiii au temeri că nu vor reţine acest volum. Nu avem până la moment nişte teste mostre, nişte broşuri asupra cărora să lucrăm-
De cealaltă parte, Ministerul Educaţiei susţine că a simplificat examenul. Testul va conţine nouă întrebări, şi nu zece ca în anii precedenţi. Subiectele vor fi atât din istoria românilor, cât şi din cea universală. Totodată, absolvenţii vor scrie un eseu de numai o pagină.
"Cred că nu ar trebui să căutăm atâtea colţuri în educaţia istorică. Au doar materialul din epoca contemporană", a declart Corina Lungu consultant la Ministerul Educaţiei.
În acest an de învăţământ, aproape 26 de mii de elevi vor susţine examenul de bacalaureat.
- Limba Română va fi primul examen în sesiunea de BAC în şcolile cu alte limbi de instruire
- "Ministerul Educaţiei ascunde intenţionat datele despre şcolarizarea copiilor"
- Reguli noi la examenle din acest an: Elevii vor completa o declaraţie pentru a confirma că nu au obiecte interzise
- Introducerea uniformei obligatorii în şcoli: Argumente pro şi contra