Elevii şi studenţii vor primi burse în baza unui mecanism nou. Ce presupune acesta
Elevii şi studenţii vor primi burse în baza unui mecanism nou, care prevede acordarea de alocaţii atractive pentru domeniile de formare profesională în care se atestă deficit de cadre.
Cu o solicitare în acest sens a venit premierul Pavel Filip. Potrivit lui, în prezent, bursele sunt oferite într-un mod inechitabil, fiind acordate chiar și pentru media de 5,8, iar acest lucru NU îi motivează pe tineri să obţină rezultate mai bune.
Teodor Postică este în anul III la Facultatea de Fizică, Matematică şi Tehnologii Informaționale a Universității de Stat din Tiraspol. El are bursă de gradul doi de când a început studiile, iar pentru a o păstra trebuie să aibă media mai mare de 8,8.
”Eu sunt de părere că cel care alege facultatea știe unde avenit și deja se străduie să acumuleze note cât mai mari", a spus studentul, Postică Teodor.
Majoritatea studenților susţin iniţiativa.
”Trebuie să avem o poziție corectă față de persoanele care într-adevăr învață și depun efort pentru a atinge rezultate.”
”Nu este un echilibru, nu se poate de văzut sensul, cum cineva care dorește, muncește nu este remarcat și achitat conform cerințelor.”
Rectorii și prorectorii spun că mecanismul trebuie reformat în așa fel ca să fie stimulați studenții specialităților de care este mare nevoie pe piața muncii.
”Aici va trebui probabil de elaborat niște mecanisme de încurajare a acelor segmente ale pieței muncii să devină mai atractive pentru tinerii noștri întradevăr acolo unde statul are nevoie”, a spus prorectorul USM, Otilia Dandara.
”Inițiativa premierului cu referire la mărirea burselor este una foarte bună și studenții vor aprecia acest lucru. Se va ține cont și de domeniile de formare profesională și de acele domenii unde avem insuficiență de cadre”, a spus prorectorul Universităţii din Tiraspol, Valeriu Bordan.
Cei de la Educaţie au declarat că diferența dintre media academică de la care încep să se acorde bursele este influențată și de numărul mare de universități.
”După statistică acordă burse, după statisticile care le avem, chiar de la 5,5. Indiferent de faptul unde învață studentul, la care universitate, performanța academică pentru a fi stimulată prin bursă trebuie sa fie aceeași”, a spus secretarul de stat la Ministerul Educaţiei, Elena Belei.
În universitățile din Moldova sunt înscrişi circa 65 de mii de tineri la licenţă şi masterat. 22 de mii de studenţi sunt la finanțare bugetară, iar peste 13 mii primesc bursă.