Elevii vor avea posibilitatea să învețe cum să-și gestioneze emoțiile, atât cele pozitive, cât și negative. Ce curs opţional va fi predat
80 de mii de elevi din toate școlile din țară vor învăța, în premieră, cum să-și facă mai ușor prieteni, cum să-și depășească problemele emoționale și să fie empatici cu semenii lor.
Cursurile de Inteligență Emoțională, susținute în cadrul proiectului TwentyTu, vor avea un impact semnificativ asupra disciplinei elevilor, dar și asupra carierei lor.
Republica Moldova va prelua exemplul țărilor dezvoltate, iar elevii vor avea posibilitatea să învețe cum să-și gestioneze emoțiile, atât cele pozitive, cât și negative, încă de pe băncile școlii. Astfel, adolescenții își vor putea dezvolta abilitățile de comunicare, dar și gândirea creativă și vor înțelege cum să aibă mai multă încredere în ei, pentru a se simți valoroși.
În societatea noastră, puțini părinți înțeleg că Inteligența Emoțională a copiilor nu trebuie ignorată și că trebuie să le vină în ajutor pentru a-i ajuta să depășească momentele dificile.
"Proiectul TwentyTu transformă educația din țară, oferind programe educaționale adaptate noilor cerințe pe piețele globale. Cursul de Inteligenţă emoţională nu mai reprezintă un moft al societăţii, ci este o necesitate, iar elevii din ziua de azi vor avea oportunitatea să-și dezvolte niște soft-skills ce îi va ajuta pe viitor să comunice, să creeze și să coopereze mult mai ușor", a spus Ana Chirița, director executiv ATIC.
Psihologii au stabilit că viața emoțională a copilului are un impact semnificativ asupra viitorului acestuia, iar școlile ar fi locul ideal unde copiii ar învăța cum să-și recunoască și să-și înțeleagă emoțiile, cum să interacțoneze cu alți copii și să mențină relații. În Republica Moldova, Inteligența Emoțională este studiată doar la câteva universități, iar psihologii recomandă ca aceste cursuri să fie incluse și în curricula școlară.
"Disciplina Inteligența Emțională este utilă în contextul în care, în societate este promovat modul sănătos de viață, iar acesta nu presupune doar alimentație sănătoasă, dar și protejarea sănătății psihice. Uneori, un copil cu o reușită școlară foarte bună, nu are, ulterior, un traseu profesional de succes, iar Inteligența Emoțională este factorul cheie în această ecuație”, a explicat Zinaida Gribincea, psiholog, lector USM.
Un studiu realizat de cercetătorii americani a scos în evidență faptul că elevii care au frecventat cursurile de Inteligență Emoțională au înregistrat o reușită mai bună la școală. După ce au monitorizat comportamentul a 97 de mii de copii, inițiați în acest domeniu încă din grădiniță, apoi au continuat să urmeze cursurile la gimnaziu și facultate, cercetătorii au constatat că tinerii au înregistrat o rată de absolvire cu 6% mai mare decât a colegiilor care nu au frecventat cursurile.
Și speciaiștii din România au recomandat autorităților ca sistemul de învățământ să-și schimbe tacticile de predare, iar disciplina Inteligența Emoțională să fie inclusă în curricula școlară.
Inteligența Emoțională, alături de alte cursuri extrașcolare vor fi predate în școlile din Republica Moldova începând cu primăvara anului 2019. Acestea sunt destinate copiilor (7-12 ani) și adolescenților (13-19 ani).
Social