Elitei politice de la Chişinău îi lipseşte coeziunea în privinţa vectorului european. Care sunt explicaţiile experţilor de la Fabrika
Cu doar patru zile înaintea semnării Acordului de Asociere cu UE, clasa politică de la Chișinău rămâne în continuare scindată în privința integrării europene. Concluzia aparţine invitaților emisiunii Fabrika.
Potrivit unor invitaţi, există riscul ca, după semnare, Acordul de Asociere să nu fie ratificat de Parlamentul de la Chişinău. "Apar poziții ale anumitor deputați care nu consună cu punctul de vedere al liderilor, ceea ce este un semnal de alarmă și asta înseamnă că există un risc, pe care noi nu-l putem estima acum, al neratificării", a spus comentatorul politic, Corneliu Ciurea.
Alții sunt însă mai optimiști. Istoricul Sergiu Musteaţă: "În contextul asumării acestei guvernări, când ni s-a spus foarte clar că parcursul guvernării, cred că dorința lor este de a avansa în acest proces de integrare. Nu cred că vor da înapoi".
Cristian Tabără, invitatul permanent al emisiunii, le-a sugerat oficialilor moldoveni să renunțe la interesele politice în favoarea celor naţionale: "În deruta aceasta este foarte greu ca oamenii să mai fie informați. Ei nu mai știu pe cine să creadă: cine-i campionul Dreptei, dar cine-i campionul Stângii, dar cine vinde Bruxellles-ul, cine reprezintă Moscova, cine ce face. De fapt, întrebarea-i cine reprezintă Chișinăul? Cine reprezintă Moldova".
Publika.md precizează că Acordul de Asociere va fi semnat în data de 27 iunie, la Bruxelles. Însă, pentru ca documentul să intre în vigoare, el trebuie ratificat de Parlamentul European, iar ulterior de cel de la Chişinău şi de legislativele tuturor statelor membre ale UE.