Federaţia de Fotbal din Elveţia a anunţat, pe pagina sa de Twitter, că toate meciurile din prima şi a doua ligă vor fi amânate, pentru a preveni răspândirea infecțiilor cu noul coronavirus.
Autorităţile au interzis evenimentele cu peste o mie de persoane „cel puţin până la 15 martie”.
Datele de recuperare ale celor 10 meciuri nu au fost încă anunţate.
Liga a recomandat să fie preluată şi în Elveţia varianta folosită în Italia, ca partidele să fie disputate fără spectatori.
În prezent, în Elveţia au fost confirmate opt cazuri de persoane infectate cu virusul COVID-19, scrie digi24.ro