Elveţianul Fabian Cancellara a câştigat prologul Turului Franţei
Elveţianul Fabian Cancellara de la echipa Saxo Bank a câştigat prologul Turului Franţei. Elveţianul a parcurs cei 8,9 kilometri de pe străzile din Rotterdam în fix zece minute.
Campion mondial en-titre la contratimp, Cancellara i-a devansat pe germanul Tony Martin şi britanicul David Millar.
Aflat la ultimul Tur al Franţei din carieră, americanul Lance Armstrong a încheiat cursa pe locul patru la 22 de secunde în spatele lui Cancellara.
Moldoveanul Alexandr Pliuşchin a terminat prologul pe locul 57 din 197 de rutieri care au luat startul. Ciclistul moldovean a parcurs etapa în 10 minute şi 51 de secunde, dar a înregistrat un rezultat mai bun decât britanicul Bradley Wiggins care a ocupat locul 77, italianul Ivan Basso care a încheiat cursa al 72-lea şi spaniolul Carlos Sastre care a ajuns la finiş al 70-lea.
În prima etapă a competiţiei, care va avea loc astăzi pe traseul Rotterdam - Bruxelles, cei 197 de ciclişti vor parcurge 224 de kilometri!