Elveţianul Stephan Lichtsteiner, prezentat oficial în calitate de fotbalist al lui Arsenal Londra
Elveţianul Stephan Lichtsteiner a fost prezentat oficial în calitate de fotbalist al lui Arsenal Londra. A fost prima achiziţie reuşită de "tunari" în această vară.
Fundaşul în vârstă de 34 de ani a venit liber de contract de la Juventus Torino, clubul pentru care a evoluat în ultimele 7 sezoane.
"Clubul îşi propune propune revenirea în Liga Campionilor. Este dificil să-ţi imaginezi că asemenea club ca Arsenal nu joacă în cel mai prestigios turneu inter-cluburi, având în lot asemenea fotbalişti şi stadion. Obiectivul nostru este să revenim la cel mai înalt nivel", a spus fundaşul Arsenal Londra, Stephan Lichtsteiner.
Fotbalistul a mai fost legitimat la Grasshopper Zurich, Lille şi Lazio Roma.
Stephan Lichtsteiner se pregăteşte de Cupa Mondială din Rusia, unde Elveţia, al cărei căpitan este, va evolua în Grupa E, alături de Brazilia, Costa Rica şi Serbia.