EMA reiterează că beneficiile vaccinului AstraZeneca continuă să depăşească riscurile
Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a reiterat vineri, după un nou studiu, că beneficiile vaccinului anti-COVID19 AstraZeneca au crescut odată cu înaintarea în vârstă şi au continuat să depăşească riscurile, precum cazurile de cheaguri de sânge, relatează Agerpres.
Comisia Europeană a cerut EMA să efectueze un nou studiu după ce mai multe ţări din Uniunea Europeană şi din lume au limitat utilizarea vaccinului de la AstraZeneca, cunoscut sub numele de Vaxzevria, în timp ce Danemarca a retras acest ser din programul său de vaccinare împotriva coronavirusului din cauza temerilor legate de efectele secundare.
Studiul "a arătat că beneficiile vaccinării cresc odată cu vârsta", a declarat agenţia europeană într-un comunicat.
"Beneficiile Vaxzevria depăşesc riscurile în rândul adulţilor la toate categoriile de vârstă", a adăugat EMA.
Analiza realizată de un comitet al EMA a stabilit că reacţiile adverse grave de cheaguri de sânge pot apărea la 1 din 100.000 de persoane vaccinate, a precizat autoritatea europeană de reglementare.
AstraZeneca şi Johnson&Johnson, două vaccinuri anti-COVID19 bazate pe aceeaşi tehnologie, sunt suspectate că ar provoca un tip foarte rar de cheaguri de sânge.
Agenţia Europeană a Medicamentului a anunţat recent că cheagurile de sânge ar trebui listate ca un efect secundar "foarte rar" al vaccinurilor AstraZeneca şi Johnson&Johnson împotriva COVID-19.