EMIR KUSTURICA LA CHIȘINĂU. Fanii au dansat dansat pe ritmurile muzicii balcanice
Regizorul, actorul și muzicianul sârb, Emir Kusturica a susținut ieri un concert incendiar, pe scena Palatului Național. Împreună cu band-ul ”The No Smoking Orchestra”, artistul a oferit fanilor o seară Balcanică pe ritmurile muzicii folk - rock.
Cântărețul a venit pentru prima dată la Chișinău, iar oamenii l-au întâmpinat cu admirație, au dansat cât i-au ținut picioarele, iar unii au urcat chiar pe scenă.
Spectatorii au avut ocazia să se fotografieze cu artistul chiar în timpul concertului, când acesta a ieșit cu o parte din orchestră în mulțime.
O surpriză pentru chișinăuieni a fost și atunci când orchestra a interpretat un fragment adaptat din renumita compoziție muzicală ” Ciocârlia ”.
Energia pozitivă și-a lăsat amprenta pe chipurile oamenilor. Ei spun că muzicianul a fost la cel mai înalt nivel.
„ A fost nemaipomenit! Emoțiile mele s-au redat în dansuri.”
„ - Super!
- Artistul, ce v-a plăcut la el?
- Carisma lui, și glasul, și în genere muzica îi super.”
„ A fost un concert foarte emoționant și energizant, păcat că nu a fost într-un spațiu mai deschis. Mi-a plăcut foarte mult, Kusturica e bravo!”
„ Extraordinar. Muzica, cuvintele, drive-ul.”
„ S-a simțit o energie nebună, Emir este un om super, muzicant și regizor, a susținut un concert fain.”
Prețul unui bilet a variat între 100 și 300 de lei. Emir Kusturica are 64 de ani și a făcut cunoscut modelul cultural balcanic prin muzica și filmele sale apreciate la nivel internațional.
„The No Smoking Orchestra" s-a format în Sarajevo pe vremea Iugoslaviei și s-a destrămat la începutul anilor '90 din cauza războiului, revenind în 1995.