Emisarul ONU Kofi Annan s-a întâlnit cu preşedintele sirian Bashar Al-Assad
Se caută soluţii pentru a opri masacrul civililor în Siria. Emisarul ONU, Kofi Annan, încearcă să îl convingă pe liderul de la Damasc, Bashar Al-Assad, să ajungă la un acord de încetare a focului cu rebelii. Tot astăzi, la Cairo, s-au întrunit miniştrii de Externe din cadrul Ligii Arabe. Asta în condiţiile în care, în ultimele 24 de ore, aproape 100 de oameni au fost ucişi în Siria.
Zeci de mii de oameni au continuat protestele în mai multe oraşe din Siria. Forţele de securitate au deschis focul pentru a dispersa mulţimea la Alep, cel de al doilea cel mai important oraş din ţară. Şi oraşul Idlib a fost bombardat de către forţele armate siriene.
Totodată, Rusia a fost acuzată în repetate rânduri, că sprijină regimul de la Damasc. Ministrul de externe al Rusiei respinge învinuirile.
"Nu protejăm niciun regim. Noi protejăm legea internaţională. Când este vorba de Siria, principalul obiectiv este de a pune capăt violenţelor", a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.
Potrivit Observatorului Sirian pentru respectarea drepturilor omului, de la începutul revoltei în Siria, violenţele s-au soldat cu aproximativ 8.500 de morţi. ONU estimează că circa 1,5 milioane de persoane au nevoie de ajutor umanitar.