Emoţii, lacrimi, băuturi, masaj şi maşini – toate la Salonul Auto de la Geneva
Salonul Auto de la Geneva a ajuns la sfîrşit. Ziua de 13 martie a fost ultima cînd vizitatorii au mai putut admira premierele prezentate.
Echipa AutoStrada şi colegul nostru Constantin Mihalachi ne poveşteşte în detalii cum s-a desfăşurat cel mai mare eveniment auto al anului.
„Evenimentul din acest an a avut o rezonanţă foarte mare printre reprezentanţii mass-media, un total de 10.000 de jurnalişti au fost prezenţi, printre care ne-am aflat şi noi, echipa AutoStrada.
Centrul expoziţional Palexpo a alocat un spaţiu imens pentru ediţia din acest an, 7 hale cu o suprafaţă totaţă de 80.000 metri pătraţi. Înainte de deschiderea oficială a salonului, organizatorii ne-au permis să facem cunoştinţă cu standurile, şi chiar am reuşit să vedem în premieră câteva modele înainte de a fi dezvăluite.
În prima zi a Salonului Auto de la Geneva la standul Porsche a fost dezvăluit noul Panamera S Hybrid, un model ce poate atinge 280 km/h, dar a cărui consum este de doar 6.8 litri la 100 de km.
Din 15 în 15 minute era prezentat câte un model nou, ceea ce însemna că trebuia să reuşim să fim în timp la standul unde începea conferinţa de presă. A fost o zi grea, şi asta pentru că pe parcursul ei au fost prezentate în premieră mondială peste 60 de modele noi.
Una din cele mai aşteptate premiere avea să fie dezvăluită la standul constructorului italian Ferrari, acolo unde preşedintele companiei Luca di Montezemollo a prezentat noul FF, primul model cu tracţiune integrală din istoria companiei. De altfel, aceasta a fost şi una din cele mai emoţionante prezentări. Emoţiile conducerii Ferrari au ajuns şi la noi, iar unele doamne chiar au scăpat lacrimi când au văzut noul model.
Am văzut şi modele pe care le aşteptăm şi în Republica Moldova pe parcursul acestui an. În primul rând este vorba de Volkswagen Tiguan facelift, model ce poate fi deja comandat şi la noi. Este vorba şi despre noul C Class Coupe, versiunea cu două uşi al celui mai bine vândut model Mercedes din ţara noastră.
Şi pentru că elveţienii sunt cunoscuţi pentru minuţiozitatea cu care organizează evenimentele, Salonul de la Geneva nu putea să nu fie bine gândit pînă la ultimul detaliu. Aveam la dispoziţie băuturi calde sau energizante, iar cei care au fost supraobosiţi puteau beneficia chiar şi de un masaj relaxant pentru a-şi recăpăta forţele.
Salonul de la Geneva s-a bucurat de un succes enorm şi printre vizitatori, care au asaltat centrul comercial Palexpo. Doar în primul weekend evenimentul a fost vizitat de peste 304.000 de oameni, organizatorii aşteptându-se la un număr total de 700.000 vizitatori până la finele ediţiei din acest an", a conchis Mihalachi.
Amintim că echipa AutoStrada, s-a aflat la Geneva pe parcursul desfăşurării întregului eveniment auto şi a transmis telespectatorilor şi vizitatorilor noştri cele mai noi informaţii.