Emoţii mari la Campionatul National de curse off-road. Sute de oamenii au venit să admire spectacolul pe 4 roți
Emoţii mari şi multă adrenalina la Campionatul National de curse off-road. La competiţia care s-a desfăşurat pe un deal din apropierea satului Cojuşna, raionul Străşeni, a participat un număr record de participanţi. Accidentele au fost inevitabile, dar, din fericire, nimeni nu a fost rănit.
Una din cele trei maşini care s-au răsturnat în timpul competiţiei a fost pusă pe roţi de spectatorii care urmăreau cursa cu sufletul la gură.
„O fost o manevră mai pe loc. Și cu părere de rău nu am finisat-o dar deam cum este și să îi faci. Mașina o să trebuiască reparată. Dar asta tot e reparabil. Se face.”
Traseul cu o lungime de aproape doi kilometri a fost unul foarte complicat, cu multe denivelări şi pante abrupte. Pentru a face cursa mai spectaculoasă, pe unele segmente, organizatorii au săpat mai multe gropi şi şanţuri în care au turnat tone de apă.
Unul dintre şoferi a avut nevoie de ajutorul unui tractor pentru a scoate maşina împotmolită în noroi.
"A fost prea adânc şi cred că s-a amortizat prea tare. Asta este sportul, astăzi e aşa, mâine poate fi altfel. Mergem înainte".
Competiţia a reunit în jur 50 de participanţi din Moldova, România şi Ucraina. La cursă a fost şi un şofer cu maşină retro. Automobilul de model Gaz a fost fabricat acum aproximativ jumătate de secol. Pentru a putea participa la curse off road, proprietarul a investit câteva mii de euro.
"Gazic îi spunem. E o maşina rusească de pe anii 1964 e făcută. Motorul e schimbat. Îi de mercedes. Trei litri".
Sute de oameni au venit să admire profesionalismul conducătorilor. Unii au profitat de vremea frumoasă şi au încins grătare.
„Competiție cât mai frumoasă, adrenalina în primul rând pentru asta și venim.”
„Mi-o plăcut clasa extreme până acum, el a fost cel mai tare până acum și a fost dificil pe traseu, s-au descurcat foarte bine băieții și chiar mi-a plăcut”
Campionatul Naţional de off road s-a desfăşurat timp de două zile.