EMOȚII MARI pentru absolvenții de liceu! Cum au reacționat când și-au văzut rezultatele la BAC (FOTO/VIDEO)
Absolvenţii liceelor din Moldova au avut o nouă zi plină de emoţii. Centrele de Bacalaureat au afişat rezultatele examenelor. În timp ce unii s-au bucurat chiar şi de note de trecere, alţii au depus din start contestaţii.
Unii tineri spun că examinatorii i-au subestimat şi vor să li se ofere încă o şansă.
Mulţi dintre absolvenţi sunt însă mulţumiţi şi de notele de cinci şi şase. Deşi au mizat pe rezultate mai bune, ei spun că emoţiile i-au dat de sminteală.
Pe listele afişate la liceul "Gheorge Asachi", cea mai mare notă este 10, iar cea mai mică - unu.
Aproape jumătate dintre elevii care au susţinut examenele la acest centru de Bacalaureat au note de trei, patru, cinci şi şase. Doar cinci elevi au obţinut zece la limbile engleză, franceză, şi matematică. Iar la limba şi literatura româna nota maximă este opt.
Potrivit Ministerului Educaţiei, contestaţiile pot fi depuse în perioada 27-29 iunie. Rezultatele examinării contestaţiilor vor fi afişate în data de 6 iulie.
În acest an, 48 de candidaţi au fost eliminaţi de la examene după ce au fost surprinşi copiind.
Anul trecut numărul acestora a fost de cinci ori mai mic decât anul acesta.