Emoţii mari pentru meciul Sheriff Tiraspol - FC Copenhaga. Soţia lui Ion Jardan va asista la meciul tiraspolenilor
Nu doar fotbaliştii clubului Sheriff Tiraspol aşteaptă cu nerăbdare partida cu FC Copenhaga din grupele Ligii Europei, ci şi soţiile lor. Nevasta fundaşului "galben-negrilor", Ion Jardan, Alexandrina, a mărturisit că va susţine din tribune echipa tiraspoleană în meciul cu campioana Danemarcei.
"Fiecare meci este o emoţie. Cu siguranţă, voi fi la stadion joi. Mi-am pregătit şi un tricou FC Sheriff, aşa că o să mă vedeţi în tribune", a declarat Alexandrina Jardan, soţia lui Ion Jardan.
"Am analizat echipa Copenhaga, am analizat ultimul meci dintre Copenhaga şi Lokomotiv, 0-0. Este o echipă puternică, masivă. Va fi un meci foarte greu, aş spune", a spus fundaşul Sheriff Tiraspol, Ion Jardan.
Povestea de dragoste dintre Ion şi Alexandrina a început acum un an şi jumătate. Jurnalista l-a invitat pe fotbalist pentru un interviu şi, de atunci, ei sunt nedespărţiţi.
"A fost acel moment când vezi o persoană şi îţi dai seamă că ceva este. Adică ceva s-a aprins acolo la tine în suflet", a mărturisit Alexandrina Jardan.
"Din primele discuţii am înţeles că este sufletul pereche, este persoana potrivită. Ne completăm foarte bine", a spus fotbalistul Ion Jardan.
Partida dintre Sheriff şi FC Copenhaga se va juca joi, 28 septembrie, şi va fi transmisă în direct de Canal 3 de la ora 22 şi 5 minute.
Sport
- Pe 14 septembrie Sheriff va juca cu Fastav Zlin în Liga Europei
- UEL: Meciul dintre Sheriff și FC Zlin s-a încheiat cu 0-0
- Sheriff este lider în clasamentul Diviziei Naţionale, după ce a învins cu 2-0 Zaria Bălţi
- Fostul fotbalist Sergiu Dadu susţine ca tiraspolenii au şanse bune să obţină victoria în meciul cu FC Copenhaga
- REŢETA SUCCESULUI. Fostul fotbalist Ion Testemiţanu le-a dat sfaturi tiraspolenilor înainte de meciul dintre Sheriff şi FC Copenhaga