Emoţii pentru absolvenţii gimnaziilor! A fost dat startul pretestărilor naţionale
Zi cu emoții pentru unii elevi din clasa a noua. Astăzi, a fost dat startul pretestărilor naționale pentru absolvenţii gimnaziilor. Primii care și-au evaluat cunoștințele au fost elevii alolingvi, care au susținut proba la Limba și Literatura Română.
Elevii au avut la dispoziţie două ore pentru a scrie lucrarea. Totuşi, unii au reuşit să facă faţă testului mai repede. Este şi cazul celor 12 elevi ai gimnaziului "Galata" din Capitală care spun că totul a fost destul de simplu:
"60 de minute trebuie pentru mine să scriu toate exercițiile. Asta este foarte simplu, știu totul și bine."
"Lucrarea nu a fost grea. Toate exercițiile le-am scris. Am reușit în timp și mi-au rămas 20 de minute."
Totuși, unora dintre elevi testul le-a părut mai dificil:
"Testul mi s-a părut greu pentru că eu nu am așteptat așa ceva, am așteptat puțin mai simplu să fie. Dar cred că m-am descurcat, am făcut sarcinile cum ar trebui și sper că o să fie un rezultat bun."
"Testul la Limba Română mie mi s-a părut puțin greu, a trebuit să te gândești la exerciții date."
"Pentru mine testul a fost greu. Au rămas peste 30 de minute. Eu am scris toate exerciții care au fost."
Profesorii au rămas mulțumiți de conținutul testului și spun că datorită acestei pretestări, elevii vor fi pregătiți mai bine pentru examenul de absolvire.
"Este un test scris în baza curricumului, este ușor de rezolvat, astfel de teste am mai rezolvat, sunt pe posibilitățile elevilor", a spus profesoara de Limbă și Literatură Română de la gimnaziul "Galata", Ludmila Roșca.
Elevii claselor a noua urmează să susțină alte trei pretestări: la matematică, limba de instruire și Istorie