Emoţii şi bucurie la un liceu din satul Rădoaia. Profesoara Irina Chetraru, premiată de Fundaţia Edelweiss
Embed:
Este un profesor model, care investeşte în discipolii săi nu doar cunoştinţe, dar şi înţelepciune. Vorbim despre Irina Chetraru care a câştigat cel de-al nouălea titlu în cadrul concursului "Cel mai iubit dintre dascăli", organizat de Fundaţia lui Vlad Plahotniuc "Edelweiss".
Irina Chetraru este profesoară de biologie de mai bine de 30 de ani la Liceul Ion Creangă din satul Rădoia, raionul Sângerei, iar copiii o adoră. Astăzi, ziua de muncă a început pentru ea ca oricare alta, dar s-a terminat cu o surpriză, care a emoţionat-o până la lacrimi.
"Am deosebita onoare să vă înmânez aceste flori în semn de recunoştinţă şi admiraţie din partea elevilor, cărora le altoiţi cu atâta răbdare dragostea de carte şi cunoştinţă. Şi îi ajutaţi să-şi construiască un viitor frumos în viaţă. Felicitări", a declarat Lidia Cucoş, director Executiv "Edelweiss".
"Îmi pare că e un vis, nu cred că e realitate. Mi se pare că o să mă trezesc şi n-o să mai fie aşa ceva, voi fi singură. Vă mulţumesc tare mult", a menţionat Irina Chetraru, profesoară în satul Rădoaia, Sângerei
Elevii săi au făcut un filmuleţ prin care și-au exprimat recunoştinţa faţă de dascălul lor și, împreună cu o scrisoare de recomandare, l-au expediat pe adresa fundaţiei:
"Este o persoană care radiază de optimism, pe care reuşeşte să ni-l transmită şi nouă, iar asta este cel mai important".
"Noi fetele, vedem în ea feminitate, eleganţă şi luăm exemplu de la ea".
"O profesoară deosebită a cărei lecţii sunt foarte plăcute. Vorbim şi la temă, dar reuşim să vorbim câte ceva care ne prinde bine în viaţă".
Şi colegii Irinei Chetraru, care i-au fost cândva discipoli, spun că este un profesor model.
"M-a impresionat cu bunătatea dumneaei, m-a frapat şi de aceea am îmbrăţişat şi eu această profesie", a precizat Ala Clipca, profesoară în satul Rădoaia, Sângerei.
Profesoara spune că încearcă să fie pentru elevii ei nu doar profesor, ci şi un bun prieten.
"Secretul este că eu încerc să mă ridic la nivelul lor. Este cel mai mare secret. În ei îmi investesc sufletul, şi mă bucur nespus demult atunci când se termină lecţia şi ei îmi spun miraţi: S-a termina deja?!", a conchis Irina Chetraru.
Elevii care vor să-şi arate recunoştinţa faţă de un dascăl pot să trimită un filmuleţ şi o scrisoare de recomandare pe adresa fundaţiei lui Vlad Plahotniuc "Edelweiss". Dosarele pot fi depuse până în 1 iunie 2018.

- Circa 200 de femei au participat la șezătoarea gravidelor. O viitoare mămică a primit cadouri de la Fundaţia Edelweiss
- NOI DETALII în scandalul sexual de la liceul din Moldova. Directoarea, surprinsă dezbrăcată alături de iubitul elev dă vina pe fostul soţ
- Campania O NOUĂ VIAŢĂ, la Bălţi. Peste 300 de proaspete mămici au primit cutii-cadou