Emoții și lacrimi la premiera filmului autohton "Milika". Sute de oameni au rămas impresionaţi
Emoții și lacrimi la premiera filmului "Milika", care a avut loc ieri, la cinematograful "Gaudeamus" din Capitală. Evenimentul a coincis cu ziua de naştere a regizorului Valeriu Jereghi, care a împlinit 67 de ani.
Pelicula a adunat peste 400 de spectatori, inclusiv oaspeţi din Franța, Polonia, Statele Unite și Ucraina. Oamenii au rămas impresionați de prestația actorilor și nu și-au putut stăpâni lacrimile.
Pelicula prezintă povestea unei fetiţe care a rămas în grija bunicilor, după ce părinţii ei au divorţat. Rolul principal a fost interpretat de fiica regizorului, Emilia Jereghi, în vârstă de şase ani.
"Eu când oboseam și începeam să plâng, tata spunea, repede, haideți echipa. Haideți să filmăm că ea plânge acum. Și ei începeau repede să filmeze și eu mă linișteam", a zis actriţa Emilia Jereghi.
Rolul bunicii l-a jucat Teodora Jereghi, mama regizorului, care are 90 de ani.
"Mi-a propus băiatul să iau parte la film și eu cu mare plăcere și cu mare drag am luat parte. Milika s-a purtat cu noi foarte bine, ca actriță", a explicat Teodora Jereghi.
Iar cântăreţul Anatol Mârzenco a intrat în pielea tatălui fetei. Printre cei prezenţi pe platourile de filmare a fost avocata Violeta Gașițoi, dar și prima balerină a Moldovei, Anastasia Hamițcaia.
Regizorul Valeriu Jereghi spune că filmul prezintă aceeași problemă socială ca pelicula "Arrivederci", care i-a adus numeroase distincţii şi renume mondial.
"Acest film, împreună cu filmul Arrividerci are un mesaj foarte cald, obiectiv. 7 ani, 2 filme, doi copii, două destine, aceeși țară tristă", a spus regizorul.
Unii spectatori au fost profund mişcaţi.
Printre cei prezenţi la eveniment a fost şi ministrul Culturii, Monica Babuc.
"Există probabil foarte mulți copii care poate vor duce cu ei în viață amintirile unei toamne triste, în care părinții nu au fost alături de ei. Pentru ca toată lumea să fie responsabilizată înainte de a lua așa decizii, trebuie să existe așa filme", a declarat ministrul Culturii.
Filmul va putea fi vizionat în cinematografele din Capitală până în data de 23 octombrie.