Emoţiile de BAC au început pe 1 aprilie. Minorităţile etnice au susţinut testul similar celui de la bacalaureat la română
Zi cu emoţii mari pentru absolvenţii de liceu. Astăzi s-a dat startul pretestării naţionale a candidaţilor pentru bacalaureat. Elevii care învaţă în limbile minorităţilor etnice au susţinut testul la română. Sesiunea din acest an vine cu mai multe surprize. Absolvenţii vor fi supravegheaţi video, dar şi verificaţi cu detectorul de metale. Noile măsuri au scopul de a preveni fraudarea examenelor.
Elevii spun că testul a fost dificil:
"A fost destul de dificil, am apelat la cunoştinţele pe care le-am primit în clasa a 10-a, a 11-a, a 12-a".
"A fost un volum foarte mare. A fost dificil".
"Ştiu limba română foarte bine, nu a fost foarte greu".
Absolvenţii au respectat aceleaşi reguli stabilite în timpul sesiunii de bacalaureat. "Elevii au fost monitorizaţi de camere. Şcoala noastră este un centru de bacalaureat şi camerele au rămas montate de anul trecut. Elevii nu au emoţii", directorul Liceului A. Puşkin, Oxana Abramova.
Sesiunea din acest an vine cu mai multe surprize. "Vom folosi detectoare de metale. Vor fi vizaţi cei pe care îi vom suspecta că au asupra lor lucruri interzise. Vom mări numărul membrilor comisiilor de bacalaureat", a declarat viceministrul Educaţiei Igor Grosu.
Totodată, dacă elevul va fi prins copiind, vor fi anulate notele la toate examenele. De asemenea, pentru a promova examenul, candidaţii vor trebui să răspundă la 30 la sută din întrebări şi nu la 25 la sută, cum a fost până acum. Şi profesorii care verifică lucrările vor fi supravegheaţi video. Autorităţile mai spun că îşi rezervă dreptul să anuleze diploma de bac, dacă se va confirma că absolventul a copiat la examene. La sesiunea din acest an, care va începe pe 3 iunie, s-au înscris aproape 29 de mii de candidaţi.