"Emoţiile sunt de nedescris!" Cei mai buni profesori şi educatori, premiaţi de autorităţi în cadrul unui concert organizat de Guvern
Embed:
Cei mai buni profesori şi educatori ai anului au fost premiaţi de autorităţi în cadrul unui concert organizat de Guvern. Pe lângă flori, diplome şi urări, cei care au luat premiul întâi s-au ales cu 50 de mii de lei, cei cu premiul doi - 25 de mii de lei, iar cei cu premiul trei au primit o sumă de 15 mii de lei.
"Sunt conştient că acest premiu nu-mi aparţine doar mie, dar multor alţi oameni care au investit în mine muncă, susţinere, energie pozitivă şi atitudine", a menţionat Lilian Şonţu, profesorul anului 2018.
"Emoţiile sunt de nedescris pentru că fiecare dascăl visează să ajungă pe acest munte numit pedagogul anului. Este o muncă asiduă, zilnică pe care am depus-o 18 ani, educând cinci generaţii", a precizat Tatiana Plăcintă, învăţătorul anului 2018.
"Toţi sunt în felul său buni şi cei care au luat locul trei şi doi, şi unu, şi cei care nu au fost nominalizaţi astăzi, pentru că orice cadru didactic depune un efort enorm", a afirmat Tatiana Eşanu, educatorul anului 2018, premiul II.
Printre profesorii care au venit la concertul de la Palatul Naţional a fost şi dirigintele premierului Pavel Filip: "El în toate se pricepea, toate îi plăceau şi fizică şi matematică, şi chimie, şi istorie. Era un elev disciplinat. Mă bucur că am cultivat ceva bun".
"Resursa noastră şi bogăţia Republicii Moldova, trebuie să înţelegem cu toţii o dată şi pentru totdeauna că sunt oamenii şi aici de sigur sistemul de educaţie îşi are rolul său cheie în dezvoltarea în continuare a Republicii Moldova", a declarat premierul Pavel Filip.
"Îmi permiteţi să vă felicit cu sărbătoarea voastră profesională, să vă doresc multă sănătate, curaj, optimism, dragostea elevilor şi respectul părinţilor care vin cu aceşti copii. La mulţi ani, iubiţi învăţători", s specificat Monica Babuc, ministrul Educaţiei, Culturii şi Cercetării.
Şi preşedintele Parlamentului, Adrian Candu, a oferit mai multe distincţii unui grup de profesori.
"În Japonia știți bine că este o tradiție, oamenii se închină. Cu o singură excepție, în fața împăratului Japoniei, este doar o singură profesie care au dreptul să nu se aplece. Şi este vorba despre profesori. De aia respect pentru ei şi pentru munca pe care o depun", a subliniat Andrian Candu.
Ziua profesorului este sărbătorită anual la 5 octombrie.

- Noi ajutoare pentru profesori. Pedagogii din şcoli şi grădiniţe vor primi compensaţii anuale de 2.000 de lei
- Lipsă de logopezi în școlile și grădinițele din țară. De cine sunt ajutați copiii
- Buna imagine a profesorilor în societate va fi promovată printr-un șir de acțiuni susținute de Președintele Parlamentului