EMOȚIONANT! Mireasă la cinci ani. De ce a mers micuța la acest pas (FOTO)
Sophia Elyssa Chiappalone are 5 anișori, iar destinul nu a fost tocmai cel mai fericit pentru ea. Micuța s-a născut cu o malformație gravă la inimă. Mai exact, partea dreaptă a inimii lipsea. De atunci, fetița a suportat 26 de operații, dintre care 3 pe cord deschis. Înainte de cea de-a patra, copila a avut o singură dorință - cea de a se căsători cu cel mai bun prieten al său, Hunter. Ceea ce a urmat a fost pur și simplu impresionant.
Deși a rămas uimită de visul micuței sale, mama Sophiei -care îşi creşte singură cele trei fetiţe- s-a arătat extrem de încântată de a organiza acest eveniment. Bineînțeles, nu a fost o nuntă reală. Mamele celor doi micuţi au pus la cale o ședință foto, în care să-i surprindă pe cei doi copii în cele mai dulci ipostaze și să le creeze o zi deosebită, scrie Realitatea.net.
Mica mireasă a purtat și o ținută pe măsusă, accesorizată corespunzător. Fotografiile au devenit virale în spațiul virtual în scurt timp, fiind apreciate de zeci de mii de internauți.
Fetiţa se simte puţin mai bine şi de aceea medicii au decis să amâne noua intervenţie chirurgicală până în luna ianuarie, a scris mama micuţei pe contul său de Facebook, fericită că Sophia va fi alături de familie de sărbători.