Emoţionaţi şi optimişti. Elevii claselor a XII-a au susţinut examenul la limba de instruire
Au avut trei ore la dispoziţie pentru a înşira pe foaie cunoştinţele acumulate în anii de liceu. Elevii claselor a 12-a au scris astăzi testul la limba de instruire. Pentru că au avut mari emoţii, tinerii au venit la centrele de bacalaureat chiar şi cu două ore înainte de test.
Cei mai mulţi sunt optimişti şi cred că au făcut faţă cu brio.
Plini de emoţii, mulţi dintre candidaţi au repetat temele până în ultima clipă înainte de a intra în sală.
"Am emoții, nici nu am dormit dacă sincer. Am emoții dar sunt încrezută în cunoștințele mele."
"Aici este o broșură cu rezumate la mai multe romane și de aici mai mult am repetat ca să mă includ în timp."
Mai puţin emoţionaţi au fost elevii care au studiat în limba rusă, pentru că au fost la a doua probă de bac.
"Sunt mai liniștită decât la prima probă de bacalaureat pentru că atunci nu știam cum va fi."
"Nu prea m-am pregătit. Cred că o să fie mai greu pentru că testul este unul destul de dificil pentru vorbitorii de limbă rusă."
Unii dintre tineri s-au ținut de glume înainte de examen.
"Avem examen, la anul iar."
"Turnați apușoară, turnați, turnați."
Alături de tineri, cu sufletul la gură au stat părinții şi profesorii.
"Desigur că avem emoții pentru că ei pentru prima dată susțin examenul de BAC", a spus profesorul Petru Bantoş.
Următoarea probă, la limba străină, va avea loc vineri. În acest an, la sesiunea de BAC participă peste 18 mii de candidaţi, dintre care patru mii sunt restanţieri.
- Emoții. Peste 30.000 de elevi de clasa a IX-a susțin examenul la matematică
- BAC 2016: Mii de elevi din ţară susţin examenul la limba de instruire
- BAC 2016: Doi elevi au fost eliminaţi de la examenul de BAC la limba de instruire
- Al treilea examen de absolvire a gimnaziului: Mii de elevi susţin proba la limba de instruire
- EMOŢII! Peste 18 mii de elevi de clasa a XII-a vor susține astăzi examenul la limba străină
- Încă o ȘANSĂ! Peste 5.700 de elevi sunt așteptați la sesiunea suplimentară de Bacalaureat