canal tv
Energocom urmează să încheie, până la 29 decembrie a anului curent, contracte de procurare a energiei electrice pentru ianuarie-aprilie 2024. Decizia a fost aprobată în cadrul Ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale, în scopul asigurării energetice a Republicii Moldova.
De asemenea, Moldovagaz și „Energocom” vor încheia, până la 29 decembrie, un contract de tip EFET, pentru livrarea gazelor naturale pentru perioada ianuarie - aprilie 2024.
Potrivit deciziei CSE, gazele naturale achiziționate de Moldovagaz de la Energocom vor fi livrate exclusiv pe teritoriul Republicii Moldova în limitele teritoriului autorizat prin licențele operatorilor de sistem. Iar prețul de vânzare/cumpărare va fi de 550 euro per 1000 m3.
Comisia pentru Situații Excepționale a mai decis că, în perioada ianuarie-aprilie 2024, Moldovagaz va furniza întregul volum de gaze naturale livrat de Gazprom în mărime de 689,7 mil. metri cubi consumatorilor de pe malul stâng al Nistrului, inclusiv către „Moldavskaia GRES” în scopul producerii energiei electrice pentru consumatorii ambelor maluri ale Nistrului.