Epava unui avion din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, descoperită de un milionar (IMAGINI IMPRESIONANTE)
Milionarul Paul Allan a descoperit epava unui avion din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Potrivit The Sun, citat de libertatea.ro, avionul face parte din flota portavionului american "Lexinton", care a fost grav avariat de torpilele japoneze. Atunci când a fost atacat, cei 216 oameni au murit, iar alți 2.770 au fost salvați de o altă navă trimisă de armata americană.
Când a fost evacuată, nava a fost scufundată de portavionul USS Phelps, pentru a evita capturarea ei.
Bătălia a fost prima în care nava americană nu a intrat în vizorul celei japoneze, prima fiind atacată orbește dintr-un avion. Bătălia Coralului, din timpul războiului modnial, este considerată un moment cheie în avansarea trupelor japoneze în Oceanul Pacific.
Pe Twitter, Paul Allan a scris următoarele: "Lady Lex s-a scufundat alături de 35 de avioane. Până acum, submarinul RVPetrel a găsit 11 dintre ele. Alături puteți vedea câteva imagini cu avionul Douglas TBD-1 Devastators, aflate unul peste altul și un cadru din apropiere cu avionul Grumman F4F-3".
Pe site-ul său, milionarul Allen a declarat că astfel își arată recunoștința pentru bărbații curajoși care au servit armata pe Lexinton în timpul războiului: "Ca americani, datorăm recunoștinața noastră fiecărui om care a servit armata și care continuă să servească țara noastră, pentru curajul, persistența și sacrificiul lor".
Flota Americană din Pacific a transmis, totodată, pe Tiwtter felicitări cu ocazia descoperirii făcute nava lui Allen.
În galeria foto de mai sus puteți vedea imagini făcute în timpul descoperirii.
- O nouă descoperire în domeniul soluţiilor de stocare a energiei ar putea scurta timpul de încărcare al vehiculelor electrice la doar 10 minute
- Descoperirea care poate transforma tot ceea ce știam despre vechimea tatuajelor în istoria omenirii
- DESCOPERIRE ŞOCANTĂ! Ce a găsit un cuplu în pereții casei în care abia se mutaseră