EPOPEEA BREXITULUI. Votul din Parlamentul de la Londra a fost AMÂNAT
Embed:
Dezbateri intense în Parlamentul britanic pe tema acordului pentru Brexit, negociat cu Uniunea Europeană. Premierul Theresa May a venit în faţa deputaţilor şi a anunţat că votul programat pentru astăzi nu va mai avea loc din cauza lipsei de susţinere. Ea a prezentat motivele pentru care acordul trebuie votat.
"Respectă rezultatul referendumului, protejează locurile de muncă şi ţara, dar reprezintă şi cel mai bun acord care poate fi negociat cu UE", a declarat Theresa May, premierul britanic.
Theresa May le-a reamitit deputaţilor că orice înţelegere necesită un compromis şi i-a îndemnat să se gândească bine înainte de a lua o decizie.
"Dacă vreţi un al doilea referendum care să răstoarne rezultatele obţinute la primul, fiţi sinceri şi recunoaşteţi că acesta riscă să divizeze din nou ţara" a declarat Theresa May, premierul britanic.
Dezbaterile de la Londra au loc după ce Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a anunţat că Marea Britanie poate renunţa unilateral la Brexit, fără a fi nevoie de aprobarea celorlalte state membre UE. O denunţare a Brexitului poate avea loc oricând în următorii 2 ani, perioada de tranziţie stabilită de UE pentru ca Marea Britanie să iasă din blocul comunitar, au decis magistraţii europeni.

- Parlamentul European a votat PENTRU primirea imediată a României în spaţiul Schengen
- Parlamentul European cere ca UE să instituie vize umanitare pentru refugiaţi
- Moment stânjenitor pentru Theresa May înainte de întâlnirea cu Angela Merkel (VIDEO)
- Angela Merkel se opune unor noi negocieri cu Marea Britanie pe tema Acordului Brexit