EPUREANU AŞTEAPTĂ FINALA UCL: Căpitanul naţionalei crede că FC Liverpool este favorită
Ore numărate până la finala Ligii Campionilor la fotbal. Meciul este aşteptat cu sufletul la gură şi de internaţionalii moldoveni, printre care şi Alexandru Epureanu.
Căpitanul naţionalei Republicii Moldova afirmă că FC Liverpool este favorită în partida din această seară cu Tottenham Hotspur, iar unul dintre avantajele "cormoranilor" este jocul în atac.
"Sane, Firmino şi Salah sunt mai interesanţi în faţă. Nu cred că Kane va juca la Tottenham în această finală. Era accidentat, nu ştiu dacă s-a refăcut. Numai din acest considerent mi se pare mai solid atacul", a spus căpitanul naţionalei Republicii Moldova, Alexandru Epureanu.
Fundaşul se aşteaptă la un duel spectaculos, dar a mărturisit că nu ţine cu niciuna dintre cele două formaţii engleze.
"Mie îmi plac ambii antrenor: şi Pochettino, şi Klopp. Îmi place cum arată echipele lor pe plan fizic, tehnic şi tactic. Cred că va fi o finală destul de interesantă, sper", a spus căpitanul naţionalei Republicii Moldova, Alexandru Epureanu.
FC Liverpool a ajuns în finala celui mai important turneu inter-cluburi pentru al doilea an consecutiv,după ce anul trecut a fost învinsă cu 3-1 de Real Madrid, în timp Tottenham Hotspur va juca în premieră în ultimul act al Ligii Campionilor.
Meciul va fi arbitrat de o brigadă din Slovenia, cu Damir Skomina la centru.
Confruntarea de pe Stadionul Wanda Metropolitano din Madrid va fi transmisă în direct şi în exclusivitate de CANAL 3, cu începere de la ora 22:00.