Epureanu, Bursuc şi Şoimu sunt legitimaţi la FC Sireţi
Embed:
Pasiunea şi dragostea faţă de fotbal nu are vârstă! Foştii internaţionali moldoveni Sergiu Epureanu, Iulian Bursuc şi Oleg Şoimu şi-au relansat carierile sportive şi sunt în prezent legitimaţi la clubul FC Sireţi din raionul Străşeni. Chiar dacă sunt trecuţi de 40 de ani şi s-au retras din fotbalul profesionist, veteranii susţin că meciurile în Divizia A reprezintă o provocare pentru ei.
Ca şi în anii lor de glorie, Epureanu şi Şoimu sunt mijlocaşi centrali, iar Bursuc joacă pe postul de mijlocaş de bandă.
"Sunt o persoană emotivă. Deocamdată nu mi-am găsit o meserie în afara fotbalului. Intrând în teren, îmi aduc aminte de clipele de glorie. Îmi este dor de acele vremuri", a spus mijlocaşul FC Sireţi, Sergiu Epurean.
"De la 8 ani, când am început să mă antrenez la şcoala de fotbal, mi-a plăcut sportul ăsta şi nu mă pot lepăda acum. Cred că facem asta din plăcere. Cineva lucrează, merge la pescuit, joacă volei, dar noi jucăm fotbal", a spus mijlocaşul FC Sireţi, Iulian Bursuc.
"Pe Divizia A este un nivel de amatori. Dacă avem timp, de ce să nu jucăm? Poate să arătăm altora ceva din experienţa noastră, care am avut-o", a spus mijlocaşul FC Sireţi, Olegu Şoimu.
Pentru a ţine pasul cu jucători mai tineri, veteranii au un regim special.
"Alerg, de 3-4 ori pe săptămână joc fotbal cu veteranii şi cu copiii pe care îi antrenez. MUSCA Mănânc mai puţină pâine şi produse făinoase", a spus mijlocaşul FC Sireţi, Sergiu Epurean.
Totuşi, foştii internaţionali nu intră în teren doar de dragul fotbalului. Conducerea clubului FC Sireţi le oferă jucătorilor premii financiare.
"Prima pentru câştig este o mie de lei, 500 de lei - pentru egalitate. Nu aş zice că sunt bani mari, mai mult din plăcere jucăm", a spus mijlocaşul FC Sireţi, Iulian Bursuc.
"La noi în ţară peste tot este greu. Fiecare câştigă surse materiale. Atât. Dar în prim-plan este fotbalul", a spus mijlocaşul FC Sireţi, Olegu Şoimu.
FC Sireţi a spulberat cu 4-1 pe CSF Sparta Chişinău, ultimul gol fiind marcat de Epureanu.
Gruparea din raionul Străşeni se află pe locul 10 în clasamentul Diviziei A.