Era încărcat în sticle şi avea culoare brună: Poliţiştii l-au găsit în câteva maşini pe traseele ţării (FOTO)
Polițiștii din Fălești au reuşit să anihileze câteva tentative de transport al alcoolului fără acte, pe teritoriul Republicii Moldova.
Primul caz s-a înregistrat pe traseul Pârlița-Fălești, la ieșirea din satul Sarata-Nouă. Un vehicul de model Mercedes a fost oprit pentru verificări, iar compartimentul marfar s-au găsit circa 900 de sticle din plastic de diferite capacități cu vin brun spumos. Recipientele aveau marca de acciz cu semne vizibile de falsificare.
Totodată, s-a mai confiscat o cisternă din masă plastică cu volumul de 1.000 de litri, din aceeaşi maşină, în care se afla vin roșu fără careva acte de provenienţă.
În alt caz au fost efectuate percheziții într-un depozit din satul Zagarancea, raionul Ungheni. Polițiștii au ridicat de acolo 330 de litri de alcool etilic, 45 de litri în care se afla vin brun spumos și un dispozitiv de îmbuteliere a sticlelor.
De asemenea, într-un mijloc de transport de model Ford Tranzit au fost depistate două tone de alcool etilic fără acte de provenienţă.