Erdogan va aproba pedeapsa cu moartea. "Oamenii din stradă au formulat această cerere"
Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan a declarat luni seară, pentru CNN, va aproba orice decizie cu privire la pedeapsa capitală adoptată de parlament, întrucât "poporul turc doreşte pedeapsa cu moartea". Pe de altă parte el a subliniat că va cere Statelor Unite, în mod oficial, să îl extrădeze pe liderului religios Fethullah Gulen, considerat vinovat de organizarea loviturii de stat.
CNN a difuzat un fragment din interviul realizat cu preşedinte turc.
"Liderii se vor aduna şi vor discuta dacă acceptă, dacă vor pune în discuţie, iar eu, ca preşedinte voi aproba orice decizie va ieşi din Parlament", a declarat Erdogan, cu privire la propunerea privind reintroducerea pedepsei cu moartea. Turcia a abolit pedeapsa cu moartea în 2002, urmată de o interzicere totală în 2004 ca parte a introducerii unor reforme privind drepturile omului întreprinse pentru a obţine statutul de membru al UE.
"Oamenii din stradă au formulat această cerere. Oamenii sunt de părere că aceşti terorişti trebuie ucişi... De ce să-i ţin şi să le dau de mâncare în închisori, ani la rând, asta spun oamenii", a declarat Recep Tayyip Erdogan. "Ei vor un final rapid pentru că oamenii şi-au pierdut rude, vechini, copiii...ei suferă, deci oamenii sunt foarte sensibili şi vor să acţionăm judicios şi cu grijă în acest caz", a adăugat preşedintele turc.
Dacă Turcia va reintroduce pedeapsa cu moartea, ţara nu se va mai putea alătura Uniunii Europene, a declarat, luni, şefa diplomaţiei europene Federica Mogherini.