Eric Abidal a revenit la AS Monaco. Fotbalistul a refuzat oferta Barcelonei de a face parte din staff-ul echipei
Este oficial! Eric Abidal a semnat cu AS Monaco, devenind al nouălea jucător transferat de gruparea franceză în această vară. Fundaşul, liber de contract după despărţirea de Barcelona, a parafat un contract valabil pe un sezon, cu opţiunea de a-l prelungi pe încă unul.
Francezul a revenit astfel la AS Monaco, echipă la care s-a lansat în fotbalul mare, după 13 ani petrecuţi la Lille, Lyon şi Barcelona. Fundaşul a jucat pentru AS Monaco în perioada 2000-2002 şi a dorit să îşi încheie cariera la echipa din Principat.
Fostul jucător al Barcelonei a refuzat oferta clubului catalan, care îi oferea un post în staff-ul echipei sau în administraţie, în semn de respect pentru ceea ce a realizat pe Camp Nou. Abidal s-a declarat onorat de iniţiativa catalanilor, însă i-a refuzat pentru a-şi continua cariera de jucător.