Eroare judiciară ca-n filme: Trei bărbaţi au stat 36 de ani după gratii, fiind nevinovați
Chestnut și Watkins aveau 16 ani când au fost arestați, iar Stewart 17. Acum au trecut de 50 și se pregătesc să facă față unor provocări ale vieții nemaiîntâlnite. De pildă, doi dintre ei nu au condus niciodată o mașină, relatează CNN, citează evz.ro.
Procuroarea șefă din Baltimore a promis că celor trei li se vor plăti despăgubiri.
Alfred Chestnut a depus o solicitare de redeschidere a dosarului în această primăvară, în urma căreia s-au descoperit dovezi ce îi fuseseră ascunse avocatului său. Cu aceste dovezi s-a adresat Departamentului de Integritate a Condamnărilor din Baltimore, care a revăzut vechile condamnări.
Chestnut și-a susținut nevinovăția încă de la arestare. Comisia specială i-a respins cererea de eliberare condiționată tocmai pentru că a refuzat să-și recunoască vinovăția, a explicat procuroarea Mosby.