Puţini credeau că vor putea să mai revină la o viaţă normală, în timp ce ei au găsit curajul să o ia de la capăt fără a sta cu mâna întinsă. Este vorba despre veteranii Războiului de la Nistru care s-au întors de pe platourile de luptă răniţi sau chiar mutilaţi.

Pe unii i-am întâlnit în gospodăriile lor, iar pe alţii la serviciu muncind pentru a-şi întreţine familiile. Sunt eroi care ar putea să devină un exemplu pentru mulţi dintre cei care nu  încetează să se plângă de soartă.

Pe Gheorghe Aramă din Cimişlia l-am găsit în timp ce trebăluia prin gospodărie.

Parascovia, soţia lui Gheorghe, spune că bărbatul vrea să le reuşească pe toate. Iar uneori merge şi la cosit, chiar dacă are o singură mână.

"Oprimism- numai asta, dar aşa, nu mai rezista el cred că", a spus soția lui Gheorghe Aramă, Parascovia. 

Viaţa lui Gheorghe Aramă s-a schimbat radical la sfârşitul lunii mai 1992, când a fost adus mutilat de pe câmpul de luptă. Doctorii nu-i dădeau şanse la viaţă.

"Asa a vrut Dumnezeu. Mi-a dat viaţă a doua oară", a spus Gheorghe. 

Războiul i-a luat mâna, i-a paralizat piciorul, şi îi luase şi graiul. A reuşit să scoată primele cuvinte abia peste doi ani. Şi-a luat inima în dinţi şi s-a hotărât că nu se va da bătut. Gheorghe recunoaşte că de mare ajutor îi este şi soţia.

"Unul fără altul nu putem, unde nu poate el, eu ajut", a spus Parascovia Aramă. 

Parascovia este sigură că soţul ei a reuşit să treacă peste toate datorită familiei.

O altă soartă schilodită de război este şi cea a lui Vladimir Coica. Veteranul merge des la cimitirul din satul Coşniţa pentru a-i pomeni pe consătenii săi care nu s-au mai întors de pe câmpul de luptă. Se îngrozeşte că şi el a fost la un pas de moarte, după ce a călcat pe o mină în timp ce ducea în spate un camarad.

"Am călcat şi eu pe o mină şi mi-am rupt piciorul, mi-o rupt faţa. Mâinile au fost fărmate, amândouă", a povestit Vladimir Coica. 

Soţia Natalia şi fiul său au fost cei care i-au inspirat încrederea în ziua de mâine.

"L-am oprit ca să nu-şi facă moartea singur.– El nu mai vroia să trăiască?- Nu, nu. Spunea, cui trebuiesc eu calic în viaţă?", a mărturisit Natalia Coica. 

Acum îşi dă seama că nu a luptat în zadar cu boala.

"Un bărbat care are grijă de familie se străduie pentru casă", a spus Natalia. 

Au fost şi timpuri când nimeni nu dorea să-l angajeze. Atunci, ca şi mulţi alţi moldoveni, a plecat peste hotare.

"Am fost la Moscova am lucrat, să nu mor de foame. La construcţii am lucrat. Asa, fără picior. Dapoi cum, dacă nu-ţi dă nimeni nimic acasă, apoi ce să faci?", a mărturisit bărbatul. 

Iar mai bine de 16 ani Vladimir este administratorul pieţei agricole din sat.

"Vin oamenii, vând, care lapte brânză, carne legume. Nu eşti izolat acasă, să stai la pat, asta e deatâta şi mor alţii că stau... nu se... nu sunt între lume, îmi pare Şi –şi pierde toate speranţele şi iata asta e", a spus Vladimir Coica. 

În războiul de la Nistru şi-au pierdut viaţa peste 800 de oameni.