EROII NU POT FI UITAŢI. Mai mulţi tineri au făcut curat în cimitirul ostaşilor români din Capitală
Embed:
Mai mulţi tineri din Capitală au renunţat la o zi liberă pentru a face curăţenie în cimitirul ostaşilor români. Iniţiativa vine din partea Asociaţiei UNIREA-ODIP în colaborare cu Partidul Liberal. Voluntarii spun că au acceptat să se implice, întrucât nu pot fi indiferenţi faţă de cei care şi-au dat viaţa pentru poporul român.
Tinerii s-au înarmat cu lopeţi şi au curăţat zăpada de pe scările, care duc spre crucea eroilor români.
"Am venit să facem curăţenie, să scoatem zăpada pentru a fi frumos. Este ceva civic, care uneşte lumea şi noi în continuare vom provoca astfel de acţiuni"
"Este important să avem grijă de istoria noastră şi respectiv să-i cinstim pe cei,care ne-au dat şansa ca noi să ne aflăm astăzi aici. este important ca în loc sâmbăta să stai acasă şi să nu faci nimic, să vii aici şi să ajuţi cu ceva."
"Acest loc este important din punct de vedere atât istoric, cât şi naţional. Din punct de vedere de respect prin faptul că ei au apărat ţara noastră de inaimici"
Voluntarii au muncit din greu pentru a dezbate gheaţa. De asemenea, preşedintele Asociaţiei "UNIREA-ODIP", Vlad Bileţchi a împrăştiat sare pe scări.
"Suntem prezenţi în faţa cimitirului eroilor, avem grijă de el sistematic. Suntem siguri că după ce îl vom curăţi, pe aici va fi mai multă lume, care se va plimba prin acest parc", a declarat Vlad Bileţchi, preşedintele Asociaţiei "UNIREA-ODIP"
Cimitirul Eroilor este un monument istoric şi datează din anul 1918. Aici sunt înmormântaţi 1640 de ostaşi.