„Eroul Ceceniei”: Ploaie de omagii pentru fiul de 15 ani al lui Kadîrov, care a bătut un deţinut
Fiul liderului cecen Ramzan Kadîrov, Adam, a primit miercuri a treia sa decoraţie în mai puţin de o lună şi o mulţime de omagii, după ce a bătut un deţinut acuzat că a ars Coranul, relatează AFP, citat de hotnews.ro.
Şeful republicii ruse Karaceaev-Cerkessia, o regiune musulmană din Caucazul rus, Raşid Temrezov, a anunţat pe Telegram că îi acordă lui Adam Kadîrov, în vârstă de 15 ani, cea mai înaltă distincţie din regiunea sa, în semn de recunoaştere a „contribuţiei sale personale la dezvoltarea unităţii interetnice şi interregionale şi la consolidarea valorilor islamice tradiţionale”.
Marţi, fiul lui Ramzan Kadîrov primise deja a doua cea mai înaltă distincţie din partea Tatarstanului, o altă republică rusă cu majoritate musulmană, potrivit unor oficiali ceceni citaţi de presa rusă. Autorităţile din Tatarstan nu au făcut niciun comentariu pe această temă.
Recompensa a fost acordată în urma criticilor unui parlamentar din Tatarstan, Azat Hamaev, care a pus la îndoială în mod public statul de drept din Rusia după difuzarea unei înregistrări video în care Adam Kadîrov îl bate pe un tânăr acuzat că a ars Coranul. Imaginile au fost difuzate la sfârşitul lunii septembrie chiar de Ramzan Kadîrov, care a declarat că este „mândru” de fiul său.
Liderul Tatarstanului, Rustam Minnihanov, s-a distanţat de criticile lui Hamaev, care în cele din urmă a trebuit să îşi ceară scuze pentru comentariile sale. La 6 octombrie, Adam Kadîrov fusese deja decorat ca „erou al Ceceniei”.
La sfârşitul lunii septembrie, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a refuzat să comenteze imaginile care arătau violenţele exercitate de Adam Kadîrov asupra deţinutului.
„Vă spun de pe acum că nu voi comenta povestea fiului lui Kadîrov... Nu am chef”, le-a spus el jurnaliştilor.
Ramzan Kadîrov, aliatul loial şi necruţător al lui Vladimir Putin, este acuzat de numeroase încălcări ale drepturilor omului în republica sa, precum şi de orchestrarea răpirilor şi asasinării criticilor săi din Rusia şi din străinătate.